toccu ottobre, in Castagniccia,
si face forestu. I zitelli di u paese s'accèglienu egiranu
per tuttu dicendu : « Dumane,forestu ! fores tu ! ». U
mere mette 1'affissi chi i maghjali di banda o casani dèvenu
esse chiosi .E bande càllanu inmuntagna o falanu in pieghja
; i casani so chjosi in càrciula o in un chjostru. Alcuna bestia
chi Ii piace e castagneun pè esse capiata in ni castagneti.Quandu
e castagne prumaticce so cascate, si diràscanu l'ultime filette
e si cèrcanu i cuglidori. A mià tempi, tut tuu mondu
andava à coglie ; un restàvanu in casa che i vechjoni
e i zitelli in fasce; ancu e mamme facianu una scappata in foresta
per cògliesine dui o tre sporrelli. Oghje ch ic'è menu
castagni (a tinta e a malatia i stèrpanu in quatrue quatru)
nimu vole più esse coglidore. Si e gioanotte,dopu e strite
di i babi, si decidenu, vanu à e castagne inscarpine à
tacchi alti, in guanti, e cu i so mantelli dipannu.Un a mi sentu di
parlà di a raccolta di e castagne di stitempi chi a moda s'è
ficcata in Vùltimi 'rataghji di i nostri paesi.Dunque parlemu
di u principiu di stu sèculu, quandu agioentù sapia
esse alegra, e chi si vidianu scherzà l' omi diquarant'anni
sottu à i castagni.Tandu u patrone facia di à i so coglidori
: «Dumanemettimu ; ghjunghjite di bon'ora !». E à
ghiornu s'andavaduv'ed'ellu à piglià sacchi, sporrelli
e ruspaghjole. Una appressu à l'altru s'andava à u castagnetu
primaticciu. Più u patrone era riccu più l'infilarata
era longa ; ognunu dicia a soia e si ridia à dalli dalli.Ghjunti
à u locu, u più vechju o u patrone insegnava emanesche
; tutti infilati, à dui passi unu di Faltru, i cuglidori fâcenu
à collera; si coglie, i sporrelli s'èmpienu à
furia, e ruspaghjole sèrvenu pocu ch 'un c'è ancu tantecuscàgliule.
Maschi e femine si lùttanu à u primu chiempie ; ognunu
deve cullà a manesca duve li tocca, senzacircà i lochi
pendii duve si so amassate e castagne. L'omi pèrdenu quasi
sempre ma credu ch'elli a faccinu à posta.Si conta fole, si
canta, si ride. Di tantu in tantu u patrone face un rimprovera : a
zitelletta corna rossa e u so innamuratu strigne i denti. Ma sùbitu
si ricumencia à ride, à cantà e à coglie.
I sacchi s'èmpienu à furia.ln più bella si sente
u sunagliulime di e rintenne e di ecampanelle di e mule e di i sumeri.
U mulatteru sciaccatre sacchi à mula e si ne va fendu chjoccà
u stafile. ln piena castagnera i sumeri un hanu tempu mancu à
roncà :un facenu che magna e triscina. Ingràssanu anch'elli
d'ottobre !A meziornu si sposta. Cinque minutu nanzu un gioanottu
ha incesu u focu e fattu tre o quatru speti di scopasecca per 1'arustisciula.
Ognunu apre u tuvagholu e cacciapane e cumpane. Si vede certe sgherbe
di prisuttu chiaccozzanu 1'apittitu ancu à i malati ; s'infirzanu
in quelli |
|
speti e si rùstenu à
quella fiara di scopi e di conochjule. Simagna, si conta sdrùcciuli
e si ride. I pettirossi saltichjèghjanu à l'intornu
fendu: «Chji ! chji !» e quandu si ripiglia u travagliu
si trapèntanu nantu à i rùsgiuli di pane e
si ne imbràscanu.Si coglie toma, si canta e si ride. Certe
volte, si parla d'araore, e quelle e quelli chi u fâcenu càlanu
u capu e cèrcanu à cambià discorsu ; ma i vechji
maliziosi stuzzicanu una stonda. Eppo' si ride, si canta e si coglie.A
sera, un si sposta che quandu u sole è ciottu ancunantu à
e muntagne, è quasi notte. Si 'junghje duve u patrone à
ingratà. E donne dimmèzanu i sacchi, si fâcenu
pone e i collanu in grate. I gioanotti facenu i furzuti e collanu
i sacchi pieni. ln quatru palate è net ta a piezza chi erapiena
di sacchi imbutrati finu à in bocca.Tutti i jorni so listessi.
A 1'ùltimi jorni e ruspaghjole travàglianu in furia
per scopre e poche castagne piattesottu e cuscogliule.Si passa duie
o tre volte sottu à tutti i castagneti. A l'ultima ruspera,
appressu à i cuglidori vènenu e lariaghjole chi ruspanu
ore sane per trovà duie castagne.So donne povare e cuntente
quantu elle hanu coltu dui sportelli per ghjornu.U'jornu di Tutti
i Sanri, un si coglie, chi è gran'festa.Nanzu messa, i coglidori
va nu à puli a casa di u patrone ;dettu messa, so tutti invitati
à magnà a pulenda.Dopu cullazione, u proprietàriu
chi ha vigne in piaghjapassa una botte di vinu novu ; s'èmpienu
e damisgiane e sisciumbra ! si canta e si ride! A sera, i gioanotti
si tènenu per e spalle e piglianu u stradone cantendu ; appressuvanu
e gioanotte à braccetta cu i merletti infiammati ; ridenu
per nunda e si làscianu arruzzicà.U'jornu dopu, si
coglie. Un 'ora nanzu 'jornu, sona a messa di i morti. Una donna
à famiglia ghjunghje in chjesa cun un sporrellone pienu di
castagne scelte e u riboccain un scornu vicinu à 1'altare.
U cantu di u prete è piewsua massa di e castagne s'alza.
A ghjomu, tuttu è finitu. A gioventù ricoma à
coglie cantendu e ridendu ; e vèduve cu u mandilone neru
in capu lacrimèghjanu tut tu u jornu.A racolta finisce quasi
sem pre l'ùltimi jomi di nuverabre. I proprietàrii
più forti piglianu e 'jumate per finilla almenu à
Santa Lucia.Per paga, u patrone dava ad ogni coglidore vinti decalitri
di castagne bianche ; e donne chi ghjunghjianu unchercu di legne
minute ogni sera ricevianu sei decalitri dicastagne verdi, scelte
per fa fasgiole.A contà st'usi di trenta anni fa, mi so ritrovatu
zitellu, eu ma pense ru era sottu à i castagni à coglie
e à ride.Lasciàtemi suspirà chi quelli un si
videranu mai più !Eviva u Prugressu ! Povera Corsica !
Thomas-Pascal PERETTI
Annu Corsu, 1929. |